IOAN SLAVICI
Prin nuvelele sale, Slavici aduce un elogiu invataturii, muncii intelectuale, dar reuseste sa surprinda deopotriva o intreaga societate, cu obiceiurile, problemele si traditiile ei dintr-un anumit loc si moment istoric. In descrierile de natura dovedeste sobrietate, apeland intotdeauna la sugerarea mediului intamplarii si nu la descrierea in sine a naturii.
Schitele si nuvelele lui Slavici, luminate adeseori de preocupari de ordin moral, aduc in scena personaje cu o psihologie lipsita de mari complicatii, in adancurile careia ochiul scriitorului patrunde si noteaza cele mai subtile nuante ale sentimentului, pe care le traduce sumar, intr-un cuvant sau un gest cu radacini adanci. - Dimitrie Popovici
Volumul de fata cuprinde nuvelele: Popa Tanda, Scormon, Budulea Taichii, Moara cu noroc.
Fragment din nuvela: Popa Tanda
" In cea dintai dumineca, parintele Trandafir tine o predica inaintea oamenilor ce s-au adunat in numar mare ca sa vada pe popa cel nou. Nu este mai mare multumire pentru omul ce doreste binele altora decat aceea cand vede ca este ascultat de catre altii si ca vorbele lui prind radacini. Gandul bun se-nmulteste, cuprinzand loc in mai multe suflete, si cine il are si poarta, mai ales atunci daca il pretuieste, se bucura cand vede ca-si face cale-n lume. Parintele Trandafir se simtea norocit intr-acea zi. Niciodata el n-a fost ascultat cu atata luare-aminte ca asta data. Parea ca oamenii aceia asculta ceea ce stiu, dar nu stiu bine, si-i sorbeau vorbele cu atata sete, incat parea ca ar voi sa-i scoata sufletul, ca usor sa culeaga din el invatatura.
S-a citit in ziua aceea evanghelia asupra fiului ratacit. Parintele Trandafir a aratat cum Dumnezeu, in nesfarsita lui iubire de oameni, l-a facut pe om spre fericire. Fiind omul in lume, Dumnezeu voieste ca el sa simta toate placerile curate ale vietii, pentru ca numai asa poate sa o iubeasca si sa faca bine intr-insa. Omul care din vina sa ori in urma altor intamplari simte numai amar si necazuri intr-asta lume nu poate iubi viata si, neiubind-o, dispretuieste in chip pacatos acest inalt dar dumnezeiesc.
Ce fac insa oamenii lenesi, oamenii care nu-si dau nicio silinta, care nici mana nu si-o intind ca sa ia darul? Sunt pacatosi! caci nu numai dorinte avem, ci si pofte trupesti. Poftele cele curate sunt date omului ca sa le astampere prin rodul muncii; dorinte ii sunt date in suflet ca sa cuprinda lume si Dumnezeu in sine si, fericit, sa le priveasca. Lucrarea este dar legea firii omenesti, si cine nu lucreaza greu pacatuieste.
Dupa aceasta, parintele a aratat cu vorbe care dau gandirilor chip vietuitor cat este de ticaloasa viata unui pieritor de foame, si a dat credinciosilor sai sfaturi, zamislite in mintea lui inteleapta, cum ei ar trebui sa lucreze in primavara, in vara, in toamna si in iarna.
Oamenii au ascultat; in fetele lor era scrisa vorba parintelui, iara mergand spre casa, ei vorbeau numai despre ceea ce auzisera in biserica si fiecare se simtea ca un om mai mult decat pana acuma. Erau poate multi si de aceia care asteptau numai sa treaca sfanta dumineca pentru ca in cea dintai zi de lucru sa inceapa.
Asa popa, n-a mai fost in Saraceni! grai Marcu Florii Cucului, despartindu-se de vecinul sau Mitru. "
