CELAN, PAUL (1920)
Meridianul ilustreaza un mod de a vorbi despre poezie ce se substituie obiectului însu?i, unde stradania de a «descrie» un drum al crea?iei se confunda cu crea?ia, cea a carei deschidere dialogica implicita «spa?iilor indefinite» («Leerstellen») ?i incompatibila cu senten?iozitatea riguroasa, frizînd Definitivul, a expozeului «teoretic» emana dintr-un «joc cu margelele de sticla» al limbajului. Preferînd specula?iei metaestetice despre «poiein» ?i produsele sale empatia cu acestea din urma, Celan încearca s-o «transpuna» într-un idiom aplecat asupra propriilor resurse de a accede catre momentul, oricît de efemer, al coagularii virtuale, în limbaj, a «întîlnirii» cu Altul.
Am încercat sa ?inem seama în aceasta întreprindere de transpunere în limba româna a prozei lui Paul Celan de întreaga experien?a acumulata de traducatorii care, în alte limbi ?i culturi, au ini?iat-o cu mult înaintea noastra. Ne-am confruntat cu acelea?i dificulta?i ?i dileme în a gasi un echivalent adecvat «densita?ii» textelor, cumulata în paleta de registre ce gliseaza de la ceremonios la ironic ?i de la emfatic la patetic, în reverbera?ia intertextuala, în alternan?a dintre «spus» ?i «nespus», în preaplinul semantic ce emerge din travaliul de remodelare a materiei lexicale, ?i nu numai... (Andrei Corbea)