TARA DE DINCOLO DE NEGURA

"Tara de dincolo de negura" e una din cartile cele mai placute ale d-lui Sadoveanu. Daca mi s-ar cere sa aleg cinci volume din cele patruzeci ale sale, negresit ca Tara de dincolo de negura, ar face parte din ele. [...]
In acest volum Mihail Sadoveanu a pus tot ceea ce are mai bun in bagajul sau de fapte : natura, oameni ai naturii si trecut. Si toata perfectia artei sale, ajunsa la maturitate.
Nu numai puscasii si pescarii sunt oameni ai naturii, ci toate personagiile sale, inipostasul lor de vanatori, chiar cand sunt recrutate dintre intelectuali. Si tot asa nu numai oamenii vechi evocati in cateva bucati, si nu numai oamenii primitivi de sub munt si din baltile Dunarii, sunt din trecut, ci toti vanatorii sai. Mai intai prin patriarhismul indeletnicirii lor si in al doilea rand prin ceea ce e ancestral in instictul care-i duce prin munti si vai, si prin baltile misterioase. Si, in sfarsitu trecutul este evocat chiar si de felul relatiilor dintre vanatori, cu camaraderia lor simpla, cu povestile si "minciunile vanatoresti - in adunarile lor prin case mobilate ca pe vremea dacilor - cu "cuconu` Nicu", cu padurari iesiti din tainitele codrilor si cu acea egalitate intre "cuconu` Nicu" si padurar, datorita mestesugului vanatorescu, care, suprimand ierarhia sociala, intoarce pe om la natura si primitivitate. - Mihail Sadoveanu

Fragment din cartea "Tara de dincolo de negura" de Mihail Sadoveanu

"Domnilor, vanatorii nu sunt oameni care numaidecat fac jertfa in juru-le. Sunt multi care nu pusca niciodata nimic, si sunt dintre acestia si intre dumneavoastra, desi niciodata nu veti marturisi; sustin ca si acestia sunt din nobila noastra rasa, pentru ca se simt ai ei si au, cum v-am mai spus, iluzia. Vanatori nu sunt numai acei care trag bine cu pusca, — asta e un lucru cu totul secundar; — vanatori sunt toti acei care iubesc libertatea si natura, fug de furnicarele celorlalti oameni si au darul fanteziei. Fratilor, toti cei care scapati vanatul, pentru c-ati tras prea departe, spuneti-ne minunatele ispravi pe care le-ati savarsit fara martori si eu voi fi multamit si fericit sa va ascult. Din nobila voastra categorie a izvorat literatura care, in definitiv, n-are nimic comun cu adevarul. Deci, daca noua ni se datoresc inventiile si arta, atunci se cuvine sa fim foarte respectati de ceilalti muritori, pe care — fie vorba intre noi — eu ii cam dispretuiesc...
Lauda aceasta a vrednicei noastre bresle a durat inca mult, si multi ii adaogeau in rastimpuri observatii interesante, pe masura ce domnu' Pachitescu isi facea o noua intrare plecata, cu barba si cu vinul cel acru si minunat. De la o vreme, Gheorghe Ceapa fu foarte miscat, desi nu intelegea nimic: se simtea insa foarte prietin si tovaras cu noi si coborator direct si nobil din locuitorii cavernelor.
Cand iesii intr-un tarziu afara, era intuneric deplin si cerul plin de stele se boltea asupra padurilor negre si tacute. Era o noapte alba, cu zapada tanara si ireala, — ceva din departari si din trecut, ceva nestatornic si de o clipa, amintire din alte vieti si alte milenii. Era o inmarmurire de pamant primavaratic, inflorit alb. Si avui deodata sentimentul singuratatii celei mari, in care eram fulg al mortii, — si-mi aparu lacul cel negru din padure in rama imaculata, cu salbaticiunea gratioasa a linistii pe mal oglindindu-se o clipa in el.
O clipa, — caci totul era nesigur si iluzoriu, ca mine si ca April. "