LAMPA CU CACIULA

Prin zece povestiri ce ar putea fi considerate la fel de bine ?i capitolele unui roman, autorul construieste o carte despre copilarie, despre inocenta pierduta a lumii contemporane. Fiecare personaj (indiferent daca este vorba despre copilul care isi duce impreuna cu tatal sau televizorul la reparat sau despre cel ce merge pe jos pina la bilci pentru a vedea Balena Goliat, despre paznicul de iaz care e „prieten” cu un crap ori despre batrina ce se imbata asteptind intoarcerea fiului sau de la puscarie) traieste intr-un scurt timp o adevarata aventura, o drama ori o comedie – acestea reusind sa fie totodata firesti, umane, dar si spectaculoase. Pentru copilul povestitor, via?a pare un teren de joaca in care nu conteaza daca pierzi sau cistigi, ci daca reusesti sa fii fericit fie macar si o clipa, jucind dupa regulile proprii, printr-o continua arta a improvizatiei.

Cuprins: Ursoaica Lili si Balena Goliat • Cirtita • Lumea interlopa a brusturelui • Amintirile mele din al doilea razboi mondial • Poveste de Craciun • Paispe tigari • Lampa cu caciula • Nea Mihai si tovarasul Dumnezeu • Titanicul • Maimuta



Fragment din volumul "Lampa cu caciula" de Florin Lazarescu:

“Am facut rost de-o fringhie, am fixat-o chiar de stilp si, drept rasplata, am fost bagat la inaintare pe post de erou salvator. Aveam presimtirea ca, dupa ce cobor, voi urla ca Vitoria Lipan atunci cind l-a gasit pe barbat-su intr-o ripa. (Vazusem nu de-mult filmul si ma cam speriase. Am visat vreo citeva nopti la rind urletul ei din ripa, cind a dat de craniul despicat cu baltagul.) Dar hai sa fim seriosi, cine ar fi despicat capul unui iepure - ceea ce credeam eu ca e in groapa - cu baltagul, incercind apoi sa-si ascunda crima?
Pe masura ce coboram, duhoarea devenea tot mai insuportabila. Am atins fundul gropii cu talpile si m-am lipit cu spatele de perete. Ceilalti stateau pe burta, cu ochii atintiti pe mine, gata in orice clipa sa o rupa la fuga. Am cerut un bat si am inceput sa rascolesc tarina. Au aparut niste tepi. Ca un iepure care in loc de blana avea tepi.
Chiote de bucurie. Nu mai vazuse nimeni pina atunci un arici. L-am scos pina la urma afara intr-o galeata pe care au adus-o baietii. Am iesit si eu, plin de mindrie, ca un intors de pe lumea cealalta.
- Pute-asa pentru ca e mort, c-asa miros mortii, ne-a explicat un trecator.
Ne-am gindit ca moartea pute-al dracu lui de urit.
Ca un contraargument, le-am povestit baietilor ca vazusem eu o data o femeie moarta, la o dezgropaciune. Nu rezistasem tentatiei de a arunca macar o privire. Nu m-a speriat imaginea sicriului cu lemnul putrezit, craniul si scheletul cu zdrente. Nu, ci - chestie pe care a dezbatut-o indelung toata lumea din sat - faptul ca femeia, desi ingropata de sapte ani, avea un picior neputrezit.
- Si i-ai vazut piciorul?
- Da.
- Si cum arata?
- Ca a' unui om viu.
Multa vreme dupa aceea aveam sa visez acel picior viu, lipit de trupul unui schelet. Au existat mai multe variante care explicau situatia: ca femeia s-a ocupat de farmece in tinerete si Dumnezeu a insemnat-o abia dupa moarte; ca a fost blestemata pentru ca-si batea propria mama, lovind-o cu piciorul; ca a facut injectii in acel picior inainte de moarte si totul i se tragea de la medicamente si, in sfirsit, ca acel picior era pur si simplu sfint. Dupa ce au ingropat-o la loc, explicatia definitiva a ramas ca femeia ar fi fost vrajitoare, o pacatoasa."