ALEXANDRA FURNEA
Pe 30 octombrie 2015, in clubul Colectiv din Bucuresti a izbucnit un incendiu, in timpul unui concert al trupei rock Goodbye to Gravity. 186 de persoane au fost ranite, iar numarul mortilor a ajuns la 65. A fost cel mai grav incident de acest fel din Romania postdecembrista. Alexandra Furnea avea 27 de ani cand a fost ranita in Colectiv. Aceasta carte este marturia ei despre noaptea incendiului, despre experienta in Spitalul de Arsi din Bucuresti si despre consecintele coruptiei si nepasarii.
Jurnalul lui 66 s-a nascut din dorinta si nevoia de a spune adevarul despre incendiul din clubul Colectiv si despre ceea ce i-a urmat. Am vrut sa va ajut sa intelegeti ca am fost - si ati fost - mintiti atunci cand ni s-a spus ca ,,avem tot ce ne trebuie". Mi-am dorit sa stiti de ce atat de multi dintre noi au murit in spitalele nevindecarii. Am incercat sa descriu felul in care am fost abandonati de sistemul medical dupa ce am scapat din acele salasuri ale suferintei. Am tinut sa va am alaturi in drumul anevoios, niciodata incheiat, spre recuperare. Caci viata nu a mers inainte dupa tragedie, ci s-a oprit acolo, in cenusa din container, si a fost inlocuita cu o alta existenta, intr-un alt trup, dependent pentru totdeauna de proceduri medicale si operatii. Am sperat ca voi izbuti sa va fac sa traiti alaturi de mine toate acestea pentru ca doar impreuna putem sa dam sens si coerenta ororilor din acele zile si din anii care le-au urmat. Si, nu in ultimul rand, nadajduiesc ca va veti regasi in patimile mele, ca victime ale coruptiei, din cauza careia aproape fiecare roman are un Colectiv al sau. Dincolo de a fi confesiunea mea despre ce s-a petrecut in noaptea de 30 octombrie 2015 si dupa aceea, jurnalul este un testament indelebil pe care il las Romaniei, in speranta ca, intr-o zi, asemenea tragedii nu vor mai fi posibile. - Alexandra Furnea
Alexandra Furnea (n. 1988) este redactor de carte, jurnalist si activist social. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universitatii "Petru Maior" din Targu Mures si are un masterat in studii americane la Universitatea din Bucuresti. Intre 2011 si 2020 a fost redactor la revista muzicala Maximum Rock Magazin. Scrie poezie, proza si articole dedicate scenei muzicale underground pe blogul ei. Este supravietuitoare a incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015.
Fragment din cartea " Jurnalul lui 66. Noaptea in care am ars" de Alexandra Furnea:
"- Tu ai fost acolo, nu domnisoara? ma intampina direct profesorul.
- Buna seara, da. Am venit la dumneavoastra pentru ca...
- Eu nu am cum sa te ajut. Nu prea vreau sa ma bag in toata treaba asta cu Colectivul. E multa politica la mijloc si ar da prost.
Il privesc confuza. Politica? Ce legatura are asta cu consultatia mea? M-a intrerupt atat de brusc, incat mi-am pierdut sirul gandurilor. incerc sa-mi revin.
- Dar, domnule doctor, eu... Eu vreau doar o parere despre aratator. Nu ma intereseaza politica. Stiti, ma doare foarte tare si supureaza, in plus...
- Ei, si? Nu se ocupa de tine aia de la Arsi? Ce cauti tu la mine? De ce nu te duci la ei?
- Am fost, dar...
- Pai, si? Nu e problema mea sa repar ce strica altii. Intoarce-te la ei. Eu n-am ce sa-ti fac.
Ma simt complet umilita. Nu inteleg de ce m-a mai primit daca stia ca nu vrea sa ma trateze. Putea sa transmita prin asistenta ca are programul plin, sau o alta scuza. Orice ar fi fost mai decent decat o asemenea scena. In geaca mea larga, cu pansamentele itindu-mi-se murdare de sange si de creme pe sub haine, incapabila sa deschid o usa singura, imi vine sa plang de neputinta. Inlemnesc in fata profesorului cu radiografia sub bratul drept. Nu stiu daca are rost sa insist sau daca ar fi mai bine sa plec pur si simplu fara sa mai spun vreun cuvant. Genunchii mi se inmoaie dintr-odata si mi se face rau din cauza caldurii. Transpir si sudoarea mi se prelinge pe obrajii tumefiati. Nu pot sa ma dezbrac fara ajutor si nu indraznesc sa i-l cer doctorului Pavel. Cat despre asistenta dumnealui, a iesit din cabinet in tromba, fara sa se uite la mine. Sunt din nou singura si nevolnica, printre oameni a caror meserie este sa isi ocroteasca semenii. Dar nu o fac. Dimpotriva. Intre noi este o liniste mormantala. Barbatul se joaca cu un pix pe birou si ma cerceteaza pe sub ochelari. Inghit in sec si, cu ultimele forte, continui.
- Va rog, daca tot am venit, macar sa va arat radiografia.
- Daca insisti...
Ma asez in sfarsit - chiar daca nepoftita - si scot cu dificultate placa din plic. Imi tremura mainile de la efort. O pun pe masa inaintea medicului, care o priveste scurt, apoi imi face semn s-o iau de acolo.
- Mda, pare a fi o artrita. Altceva?
Ma chinui sa o bag la loc. Profesorul Pavel imi urmareste detasat gesturile neindemanatice. Nici acum nu se ofera sa ma ajute. Degetele mele bolnave nu ma asculta. Trec cateva minute jenante de mosmoleala. Cand reusesc in sfarsit, siroiesc de transpiratie si ma ustura ranile de pe scalp sub caciula groasa. Apoi, baigui invinsa:
- Ce... ce ma sfatuiti sa fac?
- Sa te duci la Arsi, sa-ti zica aia."
