INVITATIA LA VALS

O poveste de dragoste devoratoare ?i autodistructiva

Invita?ia la vals este unul dintre cele mai apreciate romane ale literaturii interbelice, iar în cei aproape nouazeci de ani scur?i de la prima sa apari?ie, în 1936, a fost publicat în zeci de edi?ii. Drume? spune povestea de dragoste dintre Tudor ?i Micaela, o experien?a macinata de excese emo?ionale, gelozie ?i jocuri ale seduc?iei. O poveste de dragoste sau o poveste despre razbunare? ?i una, ?i alta, Invita?ia la vals da ritmul unui dans ame?itor – iar nicidecum un simplu vals –, care-o sa te lase fara rasuflare.


Tudor, pentru care femeile nu mai reprezinta un mister, este intrigat de lipsa de interes a Micaelei ?i vrea cu orice pre? sa o seduca. Tânara studenta, aparent neclintita în fa?a declara?iilor acestuia, se lasa atrasa într-un joc al volupta?ii ale carui reguli îi sunt necunoscute. Dragostea celor doi protagoni?ti, prin?i în vâltoarea pasiunii, este o continua lupta de cucerire, devoratoare ?i autodistructiva.


„Tudor ?i Micaela – personajele centrale ale acestui roman – nu se gândesc ca an eye for an eye makes the whole world blind, iar setea lor de razbunare te face sa te întrebi unde se termina dragostea ?i încep orgoliile. ?i, mai ales, pâna unde po?i merge mânat de ambi?ia diabolica de a-l face sa sufere pe omul pe care-l iube?ti cel mai mult." - Beatrice Feleaga


Cinci citate alese de redactorul car?ii:

„Nu sorbi prea însetat din fericire, caci fericirea e insatiabila ca apa sarata a naufragiatului: cu cât bei, cu atât îti creste setea. O fericire egala e plictisitoare sau, mai bine zis, nu e fericire.”

„Mi se pare ca te vad în toate femeile si nu te aflu în niciuna. Te simt când prezenta, când plecata – totusi mereu actuala. Daca uneori te prind de mâna, faptura ta se topeste ca un fulg de zapada...”

„Cine ar putea sa-mi smulga radacinile ei crescute pâna în adâncurile mele cele mai insondabile? Iubirile mari sunt tocmai acelea de care te îndoiesti mai mult.”

„În definitiv, ce [altceva] e dragostea decât o taina pe care o ascund îndragostitii si o poarta în umbra, de frica luminii? Îndata ce taina se da pe fata, dragostea vestejeste, îsi pierde fragezimea, vraja devine ceva obisnuit, de toate zilele.”

„Iubirea e nesatioasa, de un egoism salbatic, vrea sa-i sacrifici tot, fara a-i cere nimic în schimb, multumindu-te doar cu ceea ce-ti ofera. Eu am râvnit totul, pentru ca îti dadusem totul. Oricum, ceva mai bun decât mine nu puteam sa-ti dau. De aici a pornit eroarea, de la acest schimb în aparenta just. Dar ce experienta aveam, de unde sa stiu ca iubirea dintre doua fiinte nu e egala, ca balanta atârna când într-o parte, când într-alta, dupa imponderabile de care arar ne dam seama. În cazul nostru, balanta atârna în favoarea ta, lanturile cu care ma încatusai erau mai puternice decât ale mele.”