PARASCHIVESCU RADU
Poti sa faci multe lucruri in Romania, dar sa te plictisesti, sub nici o forma. Suntem o tara vesela, chiar daca pe teritoriul ei traiesc si oameni tristi. Cele unsprezece povestiri din Garoafe la bordel exact pe asta pun reflectorul, pe felul in care sursele de amuzament se pot ivi de oriunde. Radu Paraschivescu cotrobaie prin rafturile si sertarele Romaniei de azi si de ieri, dupa care creeaza patanii menite sa smulga hohote sau macar sa provoace surasuri. Unele par asezate la frontiera plauzibilului, altele sunt situatii de viata curenta trecute prin filtrul literaturii. Decorul se schimba ca in caleidoscoapele copilariei. Te trezesti la un seminar despre cuplarea la cerintele UE in agricultura, in platoul unei emisiuni TV unde lucrurile o iau razna pe nepusa masa sau la o discutie intre sefii de galerii pentru reducerea violentei in tribune. Esti partas la o farsa cazona care aminteste de anii 1980, le tii companie bucurestenilor cand primesc un inalt oaspete american sau asisti la un paradox pe sol strain: invazia individuala. Te miri de coincidentele din viata unui barbat care isi duce zilele sub amprenta unei cifre anume, te freci la ochi cand vezi ce face ratingul din viata omului si descoperi pana unde poate merge spiritul de initiativa al studentului roman. Totul in registrul poantei, al parodiei, al bunei dispozitii.
Fragment din cartea "Garoafe la bordel" de Radu Paraschivescu:
"Campionatul se intrerupsese din nou, ca sa joace nationala. Era un lucru care se intampla de cateva ori pe an, producand multe zambete satisfacute si putine incruntari. Amicalul cu Republica Moldova trebuia pregatit cu grija, chit ca era doar un meci de palmares. Da, dar tocmai pe baza palmaresului se facea clasamentul Coca-Cola. Si in functie de clasamentul asta isi umpleau federalii teschereau. In plus, una era sa te bata Raul sau Morientes, si alta sa rada de tine Catansus, Botgros, Barbaros si Ciupercuta. Ploaia se pornise dupa ce trecuse cam un sfert de ora din antrenament. Taraia marunt, sacaitor, fara speranta. Stropii fini cadeau din inalturi in lumina nocturnei ca o armata de musculite in picaj dupa contactul cu un spray letal. Desi era destul de frig, nimeni dintre cei de pe margine nu se dadea dus. Printre zecile de gura-casca veniti sa sprijine gardul la antrenament se afla si un grup ai carui componenti ieseau din tiparul suporterului obisnuit. Eran singurii care isi permiteau critici sau sfaturi acide la adresa fotbalistilor. Ceilalti ii mancau din ochi si se visau in locul lor. Le ravneau nevestele, conturile in banca, masinile. Ii adulau cu fiecare respiratie, dar i-ar fi inlocuit in pat sau la volan cu prima ocazie. Le asteptau nerabdator autografele si in acelasi timp isi injurau vartos parintii, invatatorii si destinul, reprosandu-le conspiratia in urma careia ajunsesera sudori, taximetristi, studenti sau ingineri - de toate, numai fotbalisti nu.
Dupa obisnuitele ture de teren si o portie de stretching, antrenamentul continua cu un joc-scoala, cu antrenorul pe post de arbitru. Pentru mai multa transparenta, selectionerul acceptase prezenta spectatorilor de ocazie si lucrase cu portile deschise. O bila alba in ochii ziaristilor, scutiti in fine de cosmarul interviurilor de la distanta si al fotografiiior efectuate din copacii gospodariilor invecinate. Meciul incepu si, la scurt timp dupa aceea, aparura primele atentii din partea celor optsprezece spectatori cu drepturi speciale.
- Stelica, pune-i toarte, tata, daca nu poti altfel, ii arunca un ins scund, indesat si tuciuriu portarului, dupa ce acesta scapase o minge usoara printre maini.
- Ba, fiti atenti la "Brili", s-a speriat ca i s-a udat tricou'. Stai linistit, bre, e de la ploaie, amenda o matahala blonda apatia varfului de atac, spre hazul celorlalti.
- Costele, mai usor, vere, ca le paradesti astora Airbusurile, il sfatui un hatru cu mainile cat doua cazmale pe mijlocasul la inchidere, vazand ca balonul sutat de el decoleaza spre Otopeni.
Pustii care se insinuasera in jurul celor optsprezece incepura sa chicoteasca si sa schimbe ghionturi si priviri complice. "Ce texte are, sa moara Stalin." "Megavrajeala, ba, la marea meserie." "Sange-n el cat apa-n ciorba." Personal, pe nici unul dintre ei nu-l tenta sa formuleze o cat de mica obiectie fata de evolutia favoritilor. Ar fi fost o proba de sminteala, de curaj inconstient. In schimb, cu barosanii din mijlocul lor era cu totul alta mancare de peste. Erau cunoscuti, puternici si influenti."
