ENIGMA OTILIEI

Prin Enigma Otiliei, roman obiectiv, de tipologie, balzacian, G. Calinescu realizeaza romanul citadin cu cea mai bogata galerie de caractere din literatura romana...
S-au recunoscut romancierului in afara de insusirea de a observa umanitatea sub latura morala si de a face clasificatie caracterologica, puterea de a zugravi in detaliu un mediu dupa metoda aceluiasi Balzac - Al. Piru

Flaubertian as putea spune si eu: „Otilia c’est moi“, e fondul meu de ingenuitate si copilarie - G. Calinescu

Romanul d-lui G. Calinescu este unul din cele mai bune romane din ultima vreme. De o constructie sigura, cu o intuitie sociala si psihologica de solid realism, de un adevar sufletesc adanc si de nuante sufletesti revelatoare - Enigma Otiliei se claseaza printre operele de intaia mana ale epicii noastre urbane. - Pompiliu Constantinescu, 1938
Fragment din romanul "Enigma Otiliei " de George Calinescu:

„Omul cu broboada si mic barbison, care broda si scruta din cand in cand pe Felix, scoase un scurt mormait.
Zarurile incepura din nou sa cada.
Parasit de toti, obosit, Felix examina mediul in care cazuse; Otilia il surprinsese de la inceput si n-ar fi putut spune ce sentiment nutrea fata de dansa, dar simtea ca are incredere in ea. Fata parea sa aiba optsprezece-nouasprezece ani. Fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri, arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela, insa in trupul subtiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fara acea slabiciune supta si patrata a Aureliei, era o mare libertate de miscari, o stapanire desavarsita de femeie. Mos Costache o sorbea umilit din ochi si radea din toata fata lui spana cand fata il prindea in bratele ei lungi. Fata avea, era limpede, toata initiativa, si Costache era un simplu satelit al vointel ei. Insa Otilia nu facea niciun gest care sa para indraznet, nu scotea nicio vorba nechibzuita. Totusi, pe Felix, familiaritatea ei, oricat de copilareasca, cu Pascalopol il nemultumi. Lui Felix, aparitia Otillei ii dadu un sentirnent inedit, de mult presimtit. Nu avusese pana acum nicio intimitate cu vreo femeie. Mama-sa murise de mult, de cand el era in scoala primara, si nu avea atuncea destula complicatie sutleteasca spre a o cunoaste mai de aproape. Ea era o fire bolnavicioasa si iritabila si statea mai toata vremea intinsa pe o canapea intr-o odaie, citind cate o carte, strigand si poruncind slugilor prin usa intredeschisa. Cu multe saptamani inainte de a muri, ea disparuse de acasa, si Felix intelegea acum ca doctorul Sima, tata-sau, o internase in vreun sanatoriu. Doctorul manca la masa impreuna cu copilul, surnbru, fara sa scoata o vorba, mangaind numai la plecare baialul pe par si intrebndu-l daca e bine si n-are nevole de ceva. Intr-o seara, doctorul Sima, dupa o lipsa de o zi intreaga, in care slugile se purtara fata de Felix cu o ciudata stima compatimitoare, veni palid si obosit, imbracat in negru. Il chema grav pe Felix, ii cuprinse amandoua mainile intr-ale sale si-i vorbi astfel:
- Felix, esti destul de mare si de cuminte ca sa-ti spuo o imensa veste trista: mama ta n-are sa mai vie niciodata acasa, mama ta s-a prapadit.
Doctorul ingalbeni si mai tare la solemnitatea propriilor lui cuvinte si stranse putemic mainile copilului, spre a-i ocroti izbucnirea. Dar vestea era prea tare pentru experienta sufleteasca a lui Felix."