LILIANA NECHITA
Multi dintre cei plecati nu povestesc mai nimic din suferintele lor: dorul nu se poate povesti, iar lacrima se tace. Am dat glas adevarului, in numele tuturor.
Am trecut prin emotii foarte mari la lansarile pe care le-am facut aici, in Italia, traducerii in limba italiana a Cireselor amare... M-am temut ca ei, italienii, se vor supara, ca se vor simti raniti de adevarurile pe care le-am spus despre ei in carte. Dar am intalnit oameni care s-au rusinat si care, plecand capul in pamant, mi-au spus ca habar n-au avut cate au indurat emigrantii din pricina unora dintre ei, italienii adica.
Cineva, italianca, mi-a cerut sa-i scriu langa autograf «Nu pleca!» cu siguranta luase traducerea s-o dea cadou cuiva drag, incercand sa-i impiedice plecarea. O chinezoaica stabilita in Italia mi-a multumit ca am scris cartea si mi-a marturisit ca si ei se recunosc in ea... Toti emigrantii lumii ofteaza la fel. Toti spera ca se vor intoarce intr-o zi...
Apoi, au fost doua femei din Sardinia, tot italience, care m-au imbratisat in plina strada! Copiii uneia, fratii celeilalte sunt si ei plecati aiurea, in Anglia si in Germania. Nu mai eram din tabere diferite, eram mame si surori, atat! Liliana Nechita
