TEODOROVICI, LUCIAN DAN (1975)
Titlul cartii, la fel de uschit ca si celelalte, nu reia, cum ne-am fi asteptat, titlul vreunei proze din volum, ci un gest curent in lumea carnavalesc-sinucigasa a lui Teodorovici, care, in alta carte, reprezinta debutul in viata erotica al personajului principal... Partea cea mai surprinzatoare a prozei lui Lucian Dan Teodorovici si marca sa indiscutabila in ansamblul prozei tinere de azi o reprezinta ancorarea in metafizic, chiar un metafizic louche, care fuge din fata (sau din spatele) ochilor la prima pirueta rationalista. - Simona Sora
Lucian Dan Teodorovici lucreaza cu un bun, subtil amestec stilistic si afectiv: ironia si melancolia, bonomia ce dizolva tentatia cinismului, placerea jocului (inclusiv in retorica genului dramatic) si evitarea satirei sarcastice, priza la absurdul existential, paralel cu comicul rafinat ce palpita aproape sub fiecare situatie de fizionomie, toate acestea stimuland nu doar lectura, ca placere, dar si reflectia pe marginea ei. - Dan C. Mihailescu
